sâmbătă, 16 aprilie 2011

Prajitura

Ingrediente
2 pachete foi placinta
1 foaie aluat foietaj

700 gr smantana
2 oua
250 gr unt topit



Umplutura mac
150 gr mac macinat
80 gr zahar

1/2 lingurita scortisoara
coaja rasa de la 1/2 portocala/lamaie



Umplutura branza
800 gr branza proaspata de vaci
80 gr zahar

1 plic zahar vanilat
1 ou
50 gr stafide
putin rom



Umplutura nuca
400 gr nuca macinata
100 gr zahar

1/2 lingurita scortisoara
coaja rasa de la 1/2 portocala/lamaie



Umplutura mere
1 kg mere razuite
100 gr zahar

1 lingurita scortisoara

Preparare
  1. Se amesteca smantana cu ouale. Se topeste untul.
  2. Se unge foarte bine cu unt o tava dreptunghiulara de 22cm x 33 cm si inalta de cca 10 cm.
    * tava mea avea doar 7 cm inaltime si prajitura a fost la limta, e bine sa aveti o tava mai inalta.
  3. Umplutura de mac: se amesteca toate ingredientele, apoi se adauga 7 linguri din smantana cu oua si se omogenizeaza.
  4. Umplutura de branza: se freaca branza cu zaharul si oul. Se adauga stafidele inmuiate in prealabil in apa fierbinte si putin rom (macar 30 minute). Se adauga 10 linguri din smantana cu oua si se omogenizeaza.
  5. Umplutura de nuca: se amesteca toate ingredientele, apoi se adauga 5 linguri din smantana cu oua si se omogenizeaza.
  6. Umplutura de mere: se amesteca merele razuite pe razatoarea mare cu zahar si scortisoara, apoi adaugam 1 lingura din smantana cu oua si se omogenizeaza.
  7. Se intinde un pic aluatul foietaj, apoi decupam din el o bucata cat dimensiunea tavii. Se aseaza aluatul pe fundul tavii.
  8. Apoi luam 2 foi de aluat de placinta, le ungem cu unt topit, le pliem in doua pe latime si le asezam peste aluat.
    * nu uitati, foile de placinta cu care nu lucrati le tineti acoperite cu un prosop umed fiindca se usuca repede
    ** nu veti folosi toate foile din cele doua pachete de foi de placinta, doar cate sunt necesare pentru a construi straturile dupa instructiunile de mai jos
  9. Incepem sa formam straturile in ordinea aceasta: mac, branza, nuca si mereOrdinea e importanta fiindca se alterneaza straturile cu umplutura uscata (mac si nuca) cu straturile cu umplutura mai umeda (branza si mere).
    Deci continuam asa:
    - peste foile de placinta intindem 1/2 din compozitia de mac, apoi o stropim cu 2 linguri unt topit.
    - punem iar 2 foi de aluat de placinta, le ungem cu unt topit, le pliem in doua pe latime si le asezam peste mac
    - intindem 1/2 din compozitia de branza, apoi o stropim cu 2 linguri unt topit.
    - punem iar 2 foi de aluat de placinta, le ungem cu unt topit, le pliem in doua pe latime si le asezam peste branza
    - intindem 1/2 din compozitia de nuca, apoi o stropim cu 2 linguri unt topit.
    - punem iar 2 foi de aluat de placinta, le ungem cu unt topit, le pliem in doua pe latime si le asezam peste nuca
    - intindem 1/2 din compozitia de mere (stoarse usor de suc), apoi o stropim cu 2 linguri unt topit.
    - punem iar 2 foi de aluat de placinta, le ungem cu unt topit, le pliem in doua pe latime si le asezam peste mere
    Avem deci pana acum 4 straturi de umplutura cu foi de placinta intre ele.
    Si acum reluam straturile, in aceeasi ordine, astfel incat la final vom avea 8 straturi de umplutura cu foi de placinta intre ele.
  10. Ultimul strat va fi unul de foi de placinta pe care-l ungem cu unt deasupra si apoi cu smantana cu ou.
  11. Dam tava la cuptor la 170C pentru 75 minute. La final dam drumul la grill pentru cateva minute daca dorim sa fie mai rumena foaia de deasupra.
  12. Scoatem prajitura din cuptor, o ungem inca o data cu un strat subtire de smantana cu ou si o lasam sa se raceasca complet.
  13. Se serveste taiata cuburi, eventual presarata cu zahar pudra vanilat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu