joi, 3 martie 2011

Tot ce trebuie sa stii despre lenjeria intima

Cum iti alegi lenjeria

1. Fii la curent cu tendintele

"Statisticile arata ca opt din zece femei detin cel putin un set de lenjerie de lux pe care il poarta la diferite ocazii", ne informeaza Iulia Tonegaru, tanar designer de corsete si lenjerie intima.
"Tendintele pentru lenjeria intima sunt in stransa legatura cu cele din fashion. In ultimele sezoane, lenjeria a fost scoasa la vedere de catre designeri in outfituri cu linie retro, glam rock sau boho-chic."
Astfel:
  • "Daca anul trecut body-urile printate D&G erau considerate adevarate itemuri ale sezonului, anul acesta, Christian Dior aduce in prim plan deux-pieces-urile neutre din voal transparent.
  • Julien Macdonald scoate in relief corsete de vampa.
  • Louis Vuitton compune tinute retro à la anii '50, cu corsete din tweed si fuste cu linia A.
  • Dior creeaza body-uri din dantela pe care le alatura unor rochii negre maxi transparente.
  • Casele specializate de lenjerie precum La Perla, Chantelle, Agent Provocateur sau Victoria's Secret propun ca materiale cheie si piese de rezistenta ale sezonului: corsetul, babydoll-ul, transparentele, dantela, tulul, voalul, satinul, matasea, multa broderie si aplicatii valoroase din cristale sau pietre colorate.
  • Slipul tanga este inlocuit cu slipul tip brazilian, si acesta in stilul designului short sau panty", remarca Iulia.
"Din punct de vedere al cromaticii, se impun: violet in combinatie cu maro ciocolata, roz fanat, gri deschis, bej, galben, turcoaz, albastru, verde pal. Negrul si albul isi pastreaza pozitiile de top. In alegerea culorilor, cel mai important e sa tii cont de principiul ce prevaleaza in fata oricarei tendinte: alege culori care sa contrasteze cu tonul pielii", sfatuieste Iulia.
Elvetiencele Evelyn Huber si Ramona Keller detin diplome in designul vestimentar si s-au specializat pe creatiile de lenjerie intima, iar in showroom-ul lor din Zürich (www.lynmay.ch) expun piese inspirate din moda anilor '30 si '50, deoarece, spun ele: "Cerintele actuale impun sa arati mai put in si sa ascunzi cat mai mult".

2. Afla-ti marimea potrivita

Iulia Tonegaru recomanda un calcul simplu si sigur daca vrei sa afl i exact ce marime port i la sutien:
"Ai nevoie de un centimetru si... de bustul gol! Tine centimetrul imediat sub bust si masoara circumferinta, apoi imparte rezultatul la 2,5. Daca rezultatul este impar, adauga 5. Daca rezultatul este par, adauga 6. Daca e mai mare de 33, adauga 3.
Numarul reiesit reprezinta marimea benzii. Pentru a descoperi marimea cupei, masoara cu centimetrul peste cea mai plina parte a bustului si imparte la 2,5. Din rezultatul pe care-l obtii, scade marimea benzii. Daca diferenta este 7, ai un bust comparabil cu al Nicoletei Luciu".
  • 0 - AA
  • 1 - A
  • 2 - B
  • 3 - C
  • 4 - D
  • 5 - DD
  • 6 - DDD

Ce trebuie sa stii atunci cand mergi la shopping de sutiene

1. Atunci cand probezi un sutien, apleaca-te in fata pentru ca sanii "sa-ti cada" in cupe.
2. In general, sutienele au trei sau mai multe incheietori la spate. Testeaz-o pe cea din mijloc la inceput - banda ar trebui sa fie potrivit de stransa asa. Cand sutienul isi pierde din elasticitate, poti trece la prima incheietoare pentru un efect de strangere mai bun.
3. Suportul pe care ni-l da sutienul ar trebui sa vina de la sutienul insusi, si nu de la bretele. Deci, lasa bretelele libere atunci cand probezi un sutien, ca sa-ti faci o idee de cat suport iti confera cu adevarat.
4. "Puntea" dintre cupe trebuie sa se aseze plat intre sani. Daca nu e cazul, incearca o cupa mai mare.
5. Cand esti la cabina de proba (deci, nimeni nu te poate vedea), incearca sa sari in sus de cateva ori. Sanii au ramas la locul lor? Daca au dansat in cupe ca "apucatii", probabil iti trebuie o cupa mai mica, iar daca practic ti-au iesit din sutien, alege un numar mai mare.

Tipuri de cupa si cum avantajeaza fiecare dintre acestea forma sanilor

Sutienul se alege in functie de tinuta si de nevoi, in functie de rochie, bluza sau top.
  • Sutien cu cupa intreaga - "Confera suport total cu ajutorul cupelor fixate pe tije de sirma si acopera o mare parte a sanilor. Este recomandat tuturor femeilor, in special celor cu sanii lasati", e de parere Iulia Tonegaru.
  • Sutien cu jumatate de cupa - "Sustine si acopera jumatate din sani. Acest model se potriveste perfect atunci cand porti imbracaminte cu un decolteu nu foarte mare."
  • Sutien t-shirt - "Nu are cusaturi in relief si este perfect sub bluzele stramte, cum ar fi tricourile sau topurile simple."
  • Sutien balconette - "Mai degraba recomandat femeilor cu cupe masura B spre C, si chiar mai mari", recomanda designerul Cosmina Englizian.

Cum poti sa pacalesti natura si sa-ti ascunzi eventualele defecte?

Designerul Cosmina Englizian propune cateva tipuri de lenjerie intima cu rol in estomparea potentialelor defecte corporale:
  • Corsetul - Defineste orice tip de talie.
  • Chilotelul brazilian - Acopera doar jumatate de fesa si avantajeaza orice conformatie.
  • Burtiera - E foarte important sa se termine exact sub sani, si poate fi tip body sau cu pantalonas.
  • O cupa mai mare a sutienului - Umple-o cu buretei de silicon, astfel imbunatatindu-ti vizibil imaginea din profil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu