miercuri, 30 martie 2011

Sufrageria ta, in stilul Feng Shui

Feng Shui este o tehnica traditionala chineza de echilibrare a relatiilor dintre om si locul in care traieste, munceste si se odihneste.
Sufrageria ta, in stilul Feng Shui
Am mai vorbit si vom mai vorbi despre Feng Shui, pentru ca din ce in ce mai multa lume isi decoreaza sau redecoreaza casa tinând cont de aceste reguli. Ele se bazeaza pe indelungi meditatii si observatii ale chinezilor despre modul in care ne influenteaza spatiul si in care putem sa folosim energiile acestuia spre binele nostru.

Sufrageria in care locuieste familia trebuie „adaptata" nevoilor noastre de relaxare, interactiune umana si bunastare. Ce functioneaza pentru un cuplu tanar este posibil sa nu mearga la fel de bine si pentru un cuplu mai vârstnic sau pentru o familie cu copii mici. Iata cateva reguli generale, potrivite oricarei camere de zi.


Masa rotunda. Cercul si formele ronde sunt cele care se spune ca incurajeaza comunicarea si fac ca locul respectiv sa fie mai confortabil. Mesele patrate sau dreptunghiulare, spre diferenta, au colturi care sunt considerate daunatoare. Si daca ne-am lovit vreodata in coltul mesei stim cat de dureroase sunt aceste colturi. In general formele patratoase, colturoase, contondente, sunt de evitat in spatiile de relaxare.


Scaune cu spatar inalt. Iata o regula care poate parea ciudata la prima vedere. Dar nu este, daca ne gandim la jilturile si tronurile principilor din Evul Mediu, cu spatarele foarte inalte. In jurul meselor princiare toate scaunele sunt cu spatarul inalt. Iar daca ai stat vreodata pe un scaun cu spatarul pana la mijlocul spatelui, intelegi despre ce e vorba: devine deranjant si incomodeaza.

Cosul cu fructe. Bunicii nostri aveau in sufragerie pe perete un tablou cu un cos cu fructe foarte apetisante. Acest tablou este o reprezentare a Cornului Abundentei, cornul mitologic care poate oferi posesorului orice si-ar dori. Bolul sau cosul de fructe de pe masa inlocuiesc tabloul, simbolizând prosperitatea si rodnicia si atragandu-le.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu